banner-fonds
PRODUSE
Produsele Inox Metal SSR au o diversitate vastă bazată pe tipologia şi calitatea materialelor din care sunt compuse.
pg header
Produse Inox Table şi rulouri inox

Inox - Table şi rulouri inox

Tabla din inox, datorită caracteristicilor ei anticorozive și ușurinței la curățare, poate fi utilizată cu success în industria alimentară, industria chimică, industria navală, automotive, industria constructoare de masini, în construcția echipamentelor, a utilajelor și instalațiilor ș.a.m.d

Tablele din inox sunt obținute prin procesul de laminare la rece sau la cald și au diferite suprafețe și finisaje. Din tablele de inox se pot obține țevile din inox sudate rotunde și rectangulare.

În funcție de suprafața tablelor de inox (table inox satinate, table inox mate, table inox lustruite), acestea pot fi folosite în mai multe domenii de producție și pot fi vopsite în camp electrostatic.

Tablele laminate la rece le găsim cu grosimi între 0,3mm și 8 mm, cu următoarele tipuri de finisaje : 2B (tablă mată); BA/IID+PVC (tablă lustruită cu folie, 0,4-0,6 mm); SAT+PVC (tablă satinată cu folie 0,4-0,6 mm); SB+PVC (tablă scotch brite cu folie). Există în stocul nostru și table din inox laminate la rece perforate dar și table din inox striate sau antiderapante, acestea fiind utilizate în aproape toate domeniile de producție din industrie, datorită proprietăților materialului și a raportului calitate/pret .

Calitatea suprafeţelor

AISI 1 (DIN IIa) Calitatea standard de suprafaţă a tablelor laminate la cald. Se obţine prin laminare la cald, urmată de tratamente termice de înmuiere, recristalizare sau punere în soluţie, funcţie de tipul oţelului: martensitice, feritice sau austenitice. Procesul se încheie cu una sau mai multe operaţii de decapare în băi de soluţii de acizi, realizate după o operaţie de sablare, asigurând suprafeţelor un aspect argintiu transparent. La atingere însă este mai puţin netedă.
AISI 2D (DIN IIIb) Calitate de suprafaţă, obţinută prin laminarea la rece a tablelor laminate la cald, tratate termic şi decapate chimic. Laminarea la rece este urmată de înmuiere sau în funcţie de tipul oţelului, de recristalizare apoi de decapare. Suprafeţele rezultate sunt mult mai netede în comparaţie cu cele laminate la cald. Acest tip de suprafaţă se pretează foarte bine la ambutisare adâncă. Suprafaţa rezultată este mată, netedă, de culoare gri-argintie şi transparentă.
AISI 2B (DIN IIIc) Calitate de suprafaţă cel mai frecvent întâlnită la table laminate la rece. Se obţine prin laminare ulterioară pe stative de dresare (SKINPASS) a tablelor de calitate IIIb. Suprafaţa rezultată este strălucitoare cu un luciu griargintiu.
AISI BA (DIN IIId înmuiat cu aspect lucios) Calitate de suprafaţă a tablelor şi benzilor laminate la rece care trec şi printr-un tratament termic de înmuiere şi recristalizare. Pe parcursul tratamentului termic materialul nu se oxidează, astfel încât nu mai este nevoie de decapare. Suprafaţa rămâne foarte deschisă, cu un aspect de luciu oglindă aproape perfect.
AISI 3 (DIN IV) Se poate obţine prin şlefuirea cu o granulaţie de 80 - 100 a suprafeţelor de calitate IIIc. În general nu este o calitate finală, ci constituie o trecere spre calitatea AISI 4. Suprafaţa are un aspect lustruit grosolan.
AISI 4 (DIN IV) Este o calitate de suprafaţă standardizată cel mai frecvent utilizată. Se obţine prin şlefuirea cu pânze abrazive de granulaţie de 120 - 150 a suprafeţelor de calitate anterioară (AISI 3). În funcţie de materialul de şlefuire, suprafaţa poate primi o anumită nuanţă colorată: albastră în cazul pânzelor de şlefuire pe bază de carbură de siliciu, spre gri-cenuşiu la pânze pe bază de corindon, suprafeţele având un caracter lucio s-strălucitor.
AISI 6 (DIN V) Se realizează prin lustruire cu pâslă (cu pastă obţinută din praf de piatră de var, piatră pons, făină de siliciu şi fibre vegetale sau de tampico) şi ungere cu diferite uleiuri şi unsori minerale. Rezultă suprafeţe cu caracter lucios, transparent.
AISI 7 (DIN V) Pornind de la calitatea de suprafaţă AISI 6, se face o şlefuire cu pânză abrazivă din ce în ce mai fină de granulaţie 180 - 220, urmată de o lustruire cu discuri textile şi material de ungere. Suprafaţa va avea un luciu oglindă, însă mai rămân urme ale materialului abraziv utilizat.
AISI 8 (DIN V) Se obţine prin şlefuirea suprafeţelor de calitate AISI 6 utilizând materiale abrazive de granulaţie şi mai fină (600). Starea finală se realizează cu ajutorul unor pietre de lustruire pe bază de oxid de crom, care îndepărtează şi cele mai mici urme ale granulelor abrazive. Astfel, se asigură o suprafaţă foarte netedă, cu proprietăţile cele mai bune de reflexie a luminii. În cazul tablelor cu o suprafaţă de calitate superioară este deosebit de importantă protejarea suprafeţelor de zgârieturi sau alte acţiuni mecanice care pot apărea pe parcursul prelucrărilor ulterioare. Drept urmare, este foarte răspândită acoperirea suprafeţelor produselor de tablă sau a rulourilor cu o folie protectoare. În cazul suprafeţelor mai rugoase, utilizarea foliilor protectoare este inutilă, deoarece aderenţa pe aceste suprafeţe a foliilor este slabă, nefiind de regulă necesară protecţia lor. Tablele protejate cu folie trebuie utilizate cât mai repede, deoarece, odată cu înbătrânirea adezivului, se îngreunează îndepărtarea foliei.

Există 3 opțiuni de finisare din oțel inoxidabil:
Nr. 2B - Finisaj mat
Nr. 4 - Finisaj periat
Nr. 8 - Finisare oglindă